CATerpillar – ochelari proiectaţi cu viziune inginerească

By | CAT, expozitie, poze | No Comments

Au mai rămas câteva zile până la începerea Salonului de Optică şi Optometrie, aşa că vă vom prezenta câteva dintre brandurile noi pe care le veţi putea găsi la standul nostru.

În primul rând, este vorba despre ramele pentru bărbaţi din colecţia CATerpillar, un nume ce  nu mai are nevoie  introducere. Brandul CATerpillar este renumit pe plan mondial ca principalul producător de utilaje pentru construcţii, agricultură şi minerit. Astfel, produsele realizate de această companie reprezintă un simbol al puterii şi fiabilităţii. Pentru a păstra această imagine şi în domeniul opticii, ochelarii CATerpillar poartă amprenta mărcii prin detalii şi materiale ce duc cu gândul la utilaje uriaşe.  Sloganul ochelarilor de vedere marca CATerpillar a devenit astfel „putere şi fiabilitate, din moştenire inginerească”.


Ramele optice CATerpillar sunt de două feluri:
Seria G, compusă din rame cu aspect puternic, de înaltă calitate, inspirate din componentele speciale ale utilajelor CATerpillar. Aceste modele sunt potrivite oricărui tip de dioptrii.
Seria S, ce reprezintă o nouă dimensiune în ceea ce priveşte ramele pentru bărbaţi din metal sau mase plastice. Cadrele sunt proiectate cu viziune inginerească, combinată cu duritatea şi puterea reprezentate de brandul CAT.